hackathon_2020

Events

Hackathon 2020

11 echipe, 42 de participanti, 5 jurati, 24 de ore de munca. IoT, ML, Big Data, aplicatii variate si muuuulta distractie – asa a aratat cea de-a IV-a editie a Hackathon-ului eSolutions.


Podiumul a fost ocupat de urmatoarele echipe:

  • Locul I: Echipa RocknRolla, care a dezvoltat un proiect de IoT menit sa ajute barmanii in prepararea cocktailurilor, avand capacitatea de a mixa pana la 8 tipuri de bauturi diferite.
  • Locul II: Echipa FS Development, cu proiectul FineGlasses – tehnologie de asistenta pentru nevazatori. Ochelarii inteligenți comunica in mod audibil informatii despre obiectele si persoanele din apropiere.
  • Locul III: Echipa NEOOBS, care a dezvoltat proiectul "Data Glasses – ochelari inteligenti" capabili sa primeasca date de tip text via bluetooth si sa le afiseze intr-un mod simplu pentru utilizator (ingineri, experti in industriile electrica si petroliera), fara a ocupa campul vizual.

Alte proiecte dezvoltate in cadrul Hackathon-ului au fost:

- Ludis – o aplicatie de suport pentru traineri si persoane care sustin prezentari online. Tinteste sa promoveze si sa faciliteze interactiunea atat intre participanti, cat si intre participanti si trainer, folosind intrebari grila, intrebari deschise si alte tipuri de interactiune, raspunsurile fiind mai apoi centralizate si prezentate tuturor - acestea fiind baza unor ulterioare discutii. Are si functionalitati specifice pentru traineri, cum ar random student picker si efectuarea unei liste de interactiuni in functie de structura unui curs.

- Echipa “Transporters” a dezvoltat o aplicatie pentru optimizarea serviciilor de trasport rutier de marfa si maximizarea eficientei proceselor de livrare, care rezolva provocari precum: optimizarea timpului, distantei si a combustibilului folosit, vizualizarea clara a traseelor de catre conducatorii vehiculelor (mai putin stress), folosirea capacitatii totale a vehiculului.

- Echipa “Perpetuum Mobile” a dezvoltat o aplicatie pentru optimizarea experientei intalnirilor si cursurilor scolare online: un robot care sa interactioneze cu elevii in perioadele in care profesorul pierde conexiunea la internet, mentinandu-le astfel interesul pentru cursul respectiv.

- WeCare este o aplicatie in cloud, accesibila de oriunde, care monitorizeaza si centralizeaza datele despre miscarea pacientilor. Monitorizarea acestora se face prin intermediul unui device care contine un Raspberry Pi si, in prima faza, un senzor de acceleratie pentru a identifica caderile. In cele din urma, se pot monitoriza foarte multi pacienti, cu diferite comorbiditati. Sistemul poate alerta prin sms doctorii sau familia, chiar si fara o conexiune wireless la internet.

- CEREBRO – instrument potrivit pentru ofiterii de credit din domeniul bancar si IFN. Scopul acestuia este de a permite clientilor sa construiasca modele puternice de apreciere a unei cereri de creditare, folosind tehnici de invatare automata. Aplicatia are la baza tehnologii precum inteligenta artificiala si machine learning.

- Activity recommender – B.R.A.M. este o aplicatie web care foloseste diferiti algoritmi pentru gasirea de intervale si activitati comune pentru grupuri de prieteni, scapandu-i de bataile de cap legate “ce facem astazi?”.

- Proiectul echipei BB0 presupune implementarea unui robotel cu corp sferic, care se poate misca si poate fi controlat remote prin intermediul unei interfete web. Scopul robotelului este de a aduce zambetul pe buzele angajatilor eSolutions in plimbarile prin birouri.

 

UTILE

Linkuri externe

Conferinte si evenimente la care am participat si care au fost pe gustul nostru