Corina Staicu

Programator la feminin: Interviu Corina Staicu pentru Business Magazin

M-am alaturat echipei eSolutions in decembrie 2015, dupa o experienta extinsa atat pe zona tehnica, de programare, ca liber profesionist, cat si in calitate de consultant si de team leader in cadrul OMV Petrom. In 15 ani de activitate, am experimentat o suita de roluri, de la programator, team leader, consultant, ajungand, cumva natural, in zona de operational. Cred ca pasiunea si background-ul tehnic, care imi permite sa inteleg in profunzime cerintele si nevoile dintr-un proiect, sunt definitorii pentru parcursul meu”, a spus intr-un interviu pentru BM Corina Staicu.

Ce ai schimba la industria in care activezi?

Sunt doua aspecte pe care le consider relevante. Primul, este nevoie de o intelegere mai profunda din partea autoritatilor ca suntem brand de tara, un domeniu puternic, in plin avant, care contribuie major la PIB-ul tarii si care merita un climat predictibil si suport real pentru dezvoltare. Al doilea, este necesara o armonizare a nevoilor companiilor cu programele de studii din universitatile de profil.

Cat de multumita esti de salariul pe care il ai? Sub ce plafon nu „poate fi scazut” salariul, in domeniul in care lucrezi? Cum vezi evolutia salariilor din industrie anul acesta?

Compania in care lucrez mi-a oferit un salariu echitabil si nu numai. Sunt foarte importante beneficiile la nivel de dezvoltare personala si profesionala si oportunitatea de a ma exprima. Am experimentat multiple forme de lucru – pe cont propriu, in corporatie, in companie antreprenoriala si aici ma regasesc pentru libertatea de a-mi pune amprenta si a-mi aduce ideile in cadrul echipei. Piata de IT de pe plan local este foarte competitiva. A fost dintotdeauna, insa provocarile s-au acutizat in ultimii ani pe fondul accelerarii digitalizarii, democratizarii fenomenului de freelancing, schimbarilor internationale recente (inchiderea a doua piete mari din regiune si raspandirii fenomenului global Great Resignation), concurentei companiilor globale care recruteaza major etc. Deja salariul nu mai face diferenta, ci doar mixul intre un pachet bogat in extra beneficii, accesarea unor proiecte interesante (cu tehnologii noi si posibilitate de invatare) si flexibilitatea asupra modului de lucru.

Cum s-a schimbat industria locala in care activati in ultimii ani comparativ cu alte state europene?

Simt, cel putin din experienta noastra de la eSolutions, ca perceptia lumii asupra industriei noastre locale a evoluat de la centru de cost la centru de expertiza.

Ce functie (si in ce domeniu) iti doresti sa ocupi in urmatorii 10 ani?

Voi ramane cu siguranta in domeniul tehnologiei pentru ca deschiderea si pasiunea pentru acesta mi-au ramas intacte.

Ce lectii ti-au adus ultimii doi ani si ce rezolutii ti-ai fixat pentru acest an, in plan personal si profesional?

Ultimii doi ani au fost plini de lectii. Pandemia a evidentiat in constiinta mea si, poate a multora dintre noi, cat de importante sunt lucrurile simple pe care obisnuiam sa le luam de-a gata – intalnirile fata in fata, pranzul alaturi de colegi in gradina verde de la birou, un joc de ping-pong de relaxare. Lucrul de acasa aduce, cu siguranta, o eficientizare de timp prin eliminarea drumurilor zilnice birou-casa, insa pentru o echipa ca a noastra, lipsa interactiunii fizice pentru o perioada indelungata a fost cel mai mare neajuns, pe care am incercat sa-l suplinim prin diverse initiative de coagulare a echipei, de readucere a ideii de comunitate. Avem acces la diverse platforme de well-being pentru a desfasura impreuna activitati, avem invitatii deschise de a ne bea cafeaua impreuna in fiecare dimineata, seri tematice, jocuri online impreuna. Tot din seria punctelor de imbunatatit, intr-o masura, simtim si ca nu ne deconectam total in activitatea desfasurata acasa, tendinta fiind de a ne prelungi timpul alocat taskurilor de la job. Dar sunt lucruri pe care le constientizam si pentru care exista un proces ongoing de echilibrare. Dincolo de atmosfera si de feelingul din echipa, ultimii doi ani au fost, in mod cert, de accelerare a activitatii in domeniul nostru, iar pe fondul unor schimbari la nivel de grup, vom avea, in continuare, provocari interesante venite din oportunitatile internationale care ni se deschid. Vom accesa mai multe piete, mai multe proiecte complexe pe care le vom implementa pentru companii mari din diferite domenii. Aceasta va aduce, implicit, nevoia extinderii echipei, iar la nivel operational, procesele vor scala, automat, si ele. Este a cincea crestere a noastra din ultimii 10 ani.

De ce ai ramas in Romania?

Am ramas in Romania pentru ca aici sunt familia, radacinile mele si simt ca este locul de care apartin. M-am bucurat sa contribui, cat a fost posibil, prin participarea in proiecte de voluntariat si implicare sociala, in special in proiectele de educatie. Ma bucur ca vad din ce in ce mai multi oameni in jurul meu care au dorinta de a se implica in a schimba ceva in jurul lor si gasesc in toata aceasta mobilizare o unda de speranta.

Care este ultima carte pe care ai citit-o si pe care ai recomanda-o?

„Un inger ranit” scrisa de Nikita T. Teodoridi. Este povestea unei fete extraordinare care a trait in anii 1940 in Grecia. Cartea emana iubire, este despre iubire in fata unei incercari asa mari cum e lepra. Pe plan profesional, ultima carte este cea de examen de PMI. Urmaresc, cu precadere, studiile de caz si exemplele aplicate – iata, de pilda, doua carti pe care le consider inspirationale – „Organizational Behavior”, o carte cu multiple studii de caz despre cultura organizationala din mai multe companii de top si „No Rules Rules”, despre cultura si modul de operare al Netflix. In general, urmaresc diverse prezentari, bloguri, podcasturi sau webinarii, conferinte pentru acumularea de noi informatii.

In ce destinatie iti doresti sa evadezi in concediul din acest an, ce locuri ai pe lista scurta si ce tip de calator esti - te deconectezi total de job in vacanta sau verifici e-mailul frecvent?

Suntem o familie de exploratori si ne face placere sa stam in natura, dar si sa cunoastem cultura si oamenii locului. Deseori, in concediu, fie ca mergem in tara, in Grecia sau altundeva, pornim pe motor pentru a vedea pe indelete imprejurimile. Ne plac sporturile, asa ca iarna suntem la schi, iar vara cu barca. Inclusiv in eSolutions avem echipaj care participa la sezonul de regate, cu veliere. Este o activitate care necesita coordonare si  incredere in ceilalti, numai buna pentru team building. Nu am o lista scurta de destinatii.

Mi-au placut toate locurile vizitate, in special in tara - Dobrogea, Apuseni, Maramures, Transfagarasan (cu bicicleta cu colegii si familia), Delta Dunarii (cu bicicleta cu colegii si familia) – dar si insulele din Grecia (Cipru, Creta, Eghina) sau in Bulgaria si Austria pentru schi. Cred ca toate locurile sunt frumoase, atat timp cat te bucura oamenii cu care esti. Mult timp mi-am verificat mail-ul in vacanta. De ceva vreme insa, tot mai rar spre deloc si aceasta din nevoia de a ma deconecta sau pentru ca, de multe ori, nici nu am avut semnal, de exemplu, cand am fost la Padis, in Apuseni.

 

Citeste toate interviurile pe BM